Home » D:News » Exerciţiul fizic te ajută să renunţi la fumat

Exerciţiul fizic te ajută să renunţi la fumat

Exerciţiul fizic te ajută să renunţi la fumat
Publicat: 22.09.2011
Pentru a se lăsa de fumat, tinerii trebuie să fie încurajaţi să facă sport, evidenţiază un nou studiu. Unele cercetări susţin că exerciţiile fizice îi ajută pe cei care vor să se lase de fumat, prin reducerea simptomelor sevrajului şi prin atenuarea poftei de nicotină.

Studiul, publicat în Pediatrics, a urmărit efectele pe care le are includerea exerciţiilor fizice într-un program care încearcă să îi convingă pe tineri să renunţe la fumat.

„Not on Tabacco” (NOT) este un program susţinut de American Lung Association (care studiază problemele legate de bolile pulmonare) şi vine în ajutorul elevilor de liceu care vor să se lase de fumat. Programul este disponibil în şcolile din Statele Unite, iar statisticile arată că proprorţia celor care renunţă la fumat este, în medie, de 21%.

În statul West Virginia, unde a fost efectuat studiul, există un număr mare de persoane care fumează, faţă de cele care practică sistematic exerciţii fizice. Tocmai de aceea, cercetătorii s-au gândit că ar putea exista o legătură între cele două activităţi.

Pentru a putea trata mai bine această problemă, echipa de cercetători condusă de Kimberly Horn, de la Facultatea de Medicină din Morgantown, a selectat 19 licee unde să desfăşoară atât programul standard NOT, cât şi alte două variante ale programului. Astfel, unul dintre programe se baza doar pe o informare scurtă a studenţilor, iar un altul prespunea, pe lângă programul NOT, şi un set de exerciţii fizice. În total, 233 de elevi au luat parte la unul sau altul dintre cele trei programe.

Programul standard NOT oferă 10 şedinţe săptămânale de terapie de grup, în care elevii pot discuta despre problema lor, cu scopul de a renunţa la fumat. Versiunea mai avansată a programului, în schimb, presupune, pe lângă exerciţii fizice, şi alocarea unui pedometru, pentru ca fiecare elev să poată ţine evidenţa nivelului său zilnic de activitate fizică.

După 6 luni, rezultatele au reliefat că succesul cel mai mare l-a avut programul NOT în cadrul căruia se făceau şi exerciţii fizice. Aici, procentul de renunţare la fumat a fost de 31%. Pe de altă parte, programul normal NOT a avut succes doar la 21% din elevi, iar programul de informare a ajutat doar 16% din adolescenţi.

O analiză mai amănunţită a scos la iveală faptul că programul avansat NOT a ajutat mai mulţi băieţi decât fete. 37% dintre subiecţii masculini au renunţat la fumat, în urma acestui program, comparativ cu 18% ajutaţi de programul NOT standard.

La fete, în schimb, diferenţele nu au fost atât de mari: 26% au renunţat la fumat ca urmare a programului NOT care includea exerciţii, iar 23% au renunţat cu ajutorul programului NOT standard.

Cercetătorii nu au reuşit să explice exact de ce noul program NOT are impact mai mare asupra băieţilor, dar cred că acest lucru se datorează faptului că aceştia practică mai mult sport decât fetele în adolescenţă.

Studiul nu a măsurat cât de mult exersau adolescenţii, deci nu este clar modul în care schimbările în activitatea fizică se corelează cu renunţarea la fumat. Tocmai de aceea, specialiştii spun că cercetările următoare se vor concentra asupra acestui aspect.

Sursa: Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate